Esecul
Multe sporturi sunt tratate ca activitati orientate spre performanta, decat ca activitati orientate spre experiente. Toate activitatile orientate spre performanta, au ca antiteza esecul.
Insa individul invata lectiile si spiritul sportului prin practica sportiva, iar pentru practicantul inteligent, valoarea acestor lectii nu depinde de success. De fapt, invatam mai multe despre noi si despre sportul practicat, prin esecuri, prin caderi si insuccese.
Cu siguranta, un joc disputat de doua echipe pentru a castiga puncte, presupune un invins si un invingator in acea zi. Acea zi este un test al calitatilor si atributelor antrenate in timp, dar drumul pana la acea zi este unul lung, greu, cu urcusuri si coborasuri, un drum al cunoasterii personale.
Acest drum este drumul dezvoltarii si imbunatatirii, deci nu are un inceput, si nici un sfarsit. Atunci cand este parcurs ca si cand ar avea un inceput, un mijloc si un sfarsit, cu scopuri ca, complet si success si un sentiment de a fi terminat o treaba, ca si singurul martor al muncii depuse si al cunostintelor dobandite, practicantul incepe sa se teama de esec.
Pentru a evolva, decat a se repeta, de a trai cu adevarat, individul trebuie sa invete cum si cand sa esueze, si sa inteleaga faptul ca esecul este o componenta necesara in procesul de auto-cunoastere.
Cel care trece din succes in succes cu putin-spre-deloc efort sau antrenament nu cunoaste nimic despre sine sau cum s-ar comporta cu adevarat intr-o situatie de urgenta.
Talentele fizice se intalnesc la orice colt de strada. Si ce ?
Acele talente , atunci cand sunt intarite de greutati, esecuri, suferinte si eventuale victorii, completate de dedicare si perseverenta , intregesc un individ , din toate punctele de vedere. Un individ care are parte doar de succese, sau va considera esecul ca un success (pentru a nu isi rani ego-ul fragil) nu va fi niciodata intreg. Orice sentiment de ?gata, acum e bine? ar trebui sa fie un impuls pentru a trece la faza urmatoare, de a cauta o crestere in dificultate. Succesul nu se intelege bine cu umilitatea.
Esecul si succesul merg mana in mana, fiecare este pretuit si necesar, fiecare tratat cu respect. Chiar daca ne antrenam diferit, cu diferite metode, intensitati, durata sau complexitate, rezultatul este acelasi : evolutia, atat fizica cat si psihica.
Pentru a preveni stagnarea, conditiile de antrenament se variaza, dificultatea se mareste.
Persoana I : EU : (se poate aplica doar mie, d’asta spun)
Incerc noi miscari si combinatii, in conditii diferite pentru a mentine un nivel interesant de discomfort. Daca nu sunt nelinistit inaintea unui antrenament, probabil ca va fi prea usor. Daca nu imi testez limitele din cand in cand, ceva nu e bine.
Pentru oricine, ar trebui sa fie o regula esentiala de a face fata unor situatii aparent insurmontabile, sa se confrunte cu situatii dificile, pentru a se schimba in urma acestor experiente.
In acest sens, antrenamentului i se acorda o importanta peste simpla distractie sau recreere, pentru ca testele, concursurile , deseori implica si riscuri, fie exercitii facute pe saltele sau pe ciment, fie intreceri in viteza sau cine sare mai mult . Esecurile fie fizice sau psihice se pedepsesc, iar din acest motiv, esecul si pierderea controlului ar trebui sa fie adresate in timpul antrenamentului.
Esecul apare des in lupta dintre om si natura, sau intre indivizi care se confrunta, in lupta, inarmati sau nu. Esecul se adreseaza deasemenea si individului, luptelor interne intre asteptarile personale si realtitate.
La fiecare antrenament aflu mai multe despre mine, despre corpul meu si despre Parkour mai mult prin ratari, mici zgarieturi sau julituri, decat prin repetarea miscarii sau orice altceva. Abilitatile si increderea dezvoltate in urma acestor esecuri mi-au permis sa progresez in loc sa stagnez, iar evolutia personala este pana la urma scopul suprem.
In acest context, succesul si esecul sunt acelasi lucru, numai ca una este mai dulce decat cealalta 😉