Principii de viata si Principii de antrenament
Respectati oamenii
Parkour-ul este o activitate deseori inteleasa gresit. De cele mai multe ori din considerente subiective dar nu tot timpul. Daca alegi sa te misti intr-un spot dintr-un oras mai micut, exista sansa, ca noul cu vare vii sa ii deranjeze pe cei de-ai locului. Prin simplul fapt ca perturbi normalul locului ajungi sa fii deranjant.
Sunt situatii, in care antrenamentul se desfasoara intr-un grup de minum 2 persoane si poate zgomotul produs este prea mare. De asemenea, ajungem sa ne folosim de arhitectura orasului altfel decat a fost ea construita. Ne suim pe obstacole, le cataram, tragem de lucruri si aterizam cu forte de sute de kg pe ele. Nu intotdeauna raman la fel, cu siguranta putem produce stricaciuni.
Aceasta situatie nu se regaseste doar in orasele mici, dar frecventa acestor conflicte este mai mare in aceste orase mai micute, pentru ca, viata acolo este mai simpla, conexiunile sunt mai putine, oamenii mai reticenti la schimbare.
In aceste situatii. ramaneti calmi, rationali si simpli. Nu cautati sa demonstrati ca aveti dreptate sau sa “le aratati voi lor”.
Daca autoritatile, sau proprietarii locului pe care va antrenati va invita sa plecati, fiti politicosi si plecati fara a face valuri. Nu intrati in conflict cu ei pentru ca acest tip de comportament poate da o imagine negativa Parkour-ului si pot afecta pe viitor si alti practicanti care nu au fost implicati.
Incercati sa vedeti si punctul lor de vedere si sa fiti intelegatori. Astfel, va lasati o portita si veti putea reveni in respectivele locuri si pe viitor.
Se poate ca multe persoane sa va goneasca intr-un mod necivilizat (injurii, tipete, crize, “chem politia golanilor, hotilor aaaa “ . Ignorati aceste jigniri, luati-va lucrurile si mergeti in alta parte. Nu ii raspundeti in acelasi fel necivilizat pentru a nu ii da satisfactia de a va vedea ca acei infractori la care se asteapta. Fiti voi mai buni.
Respectati mediul inconjurator
Atunci cand parasim un loc de antrenament, nu trebuie sa se observe ca am trecut pe acolo. Lasati locurile de antrenament cand plecati in aceeasi stare in care le-ati gasit cand ati venit (sau chiar mai bune). Nu lasati gunoaie si nu spargeti sau distrugeti nimic. Daca ajungeti intr-un loc unde sunt deja gramezi de gunoaie (si chiar vreti sa va antrenati acolo ) incercati macar sa faceti putina curatenie. Ganditi-va macar la pericolele care pandesc prin mormanele de gunoaie si cat de usor va puteti rani daca nu faceti macar un minim de curatenie.
Optional bineinteles, nu va obliga nimeni sa curatati gunoiul altora. Dar ar fi o dovada frumoasa de civism.
Ca si traceuri, trebuie sa aveti grija de locurile in care va antrenati, daca doriti sa le folositi si alta data, deci fiti pro-activi si nu degradati locurile prin care treceti, mai ales daca va antrenati in natura.
Incercati sa protejati atat cat puteti mediul in care traiti si va antrenati , de aici in colo, va fi din ce in ce mai greu de trait intr-un mediu care se degradeaza in urma poluarii si revarsarii de resurse in mediu.
Antrenati-va pentru voi
Atunci cand va antrenati, ar trebui sa o faceti pentru voi. Scopul Parkour-ului nu este acela de a intra in competitie si de a va compara cu altii, singura competitie care poate exista este una interioara, cu voi insiva. Nu va raportati la ceea ce pot face altii, si nu va ganditi ca trebuie sa incercati sa faceti ceva doar pentru ca ati vazut pe altcineva facand acel lucru. Daca totusi vreti sa incercati ceva ce ati vazut la altcineva, asigurati-va , si fiti 101% sigur ca aveti nivelul de antrenament si experienta necesara pentru a reusi. Nu jucati la pariuri cu siguranta voastra. Asa se intampla multe accidentari.
Fiecare practicant are calea lui, stilul lui, felul sau unic de a se misca, urmati-va calea si instinctele si dezvoltati-va pentru voi, nu pentru altii. Invatati ce vreti sa invatati si exersati ce vreti sa exersati.
Faceti diferenta intre a prezenta cuiva o miscare si a-i demonstra cuiva o miscare. Motivatia din spatele miscarii poate avea consecinte atat pe termen scurt cat si pe termen lung.
Pentru situatia in care vreti sa prezentati cuiva o miscare, concentrati-va atentia la ce faceti, fiti prezenti in tot procesul executiei si nu incercati sa fiti altcineva. Este suficient sa va fuga gandul spre “oare cat de tare ma vede in timp ce fac asta?” ca ceva sa nu mearga bine si sa gresiti. De asemenea, pe termen lung, acest combustibil, nu face decat va alimenteze egoul, sa va apropie de partea competitiva in care vreti sa demonstrati cine este mai bun. Motivatia aceasta, nu este una de durata si poate fi observata la multi sportivi de performanta, care, dupa ce renunta la activitatea sportiva, ajung sa renunte complet la sport. (se ingrasa, se imbolnavesc etc).
Cautati motivatia instrinseca, daca, scopul vostru este sa faceti din parkour un atribut al intregii vieti.
Ajutatii pe ceilalti
Amintiti-va ca in calitate de practicant de Parkour, sunteti privilegiati. Mai mult de doua treimi din populatia lumii se zbate pentru a supravietui de pe o zi pe alta, numeroase persoane nu sunt apte de a practica sporturi din motivate variate, deci luati aminte si apreciati faptul ca noi suntem destul de norocosi sa putem practica aceasta activitate.
Din acest punct de vedere, ajutati-i pe cei care au nevoie de ajutor. Impartasiti din cunostintele voastre cu persoanele care se arata interesate (IMPORTANT : doar daca stiti despre ce vorbiti, ca nu sa dati explicatii si sfaturi gresite) . Fiti atenti la oamenii care va inconjoara si “fiti puternici pentru a fi utili”. In orice situatie.
Antrenati-va din greu si cu calm
Antrenati-va din greu la fiecare antrenament, si ramaneti calmi pe toata durata. Nu tipati, nu deranjati ordinea publica, nu fiti un deranj pentru ceilalti. Incercati si realizati ceva nou la fiecare antrenament, chiar daca este doar o tractiune in plus. Incercati sa va simtiti progresul, deci antrenati-va din greu.
Asigurati-va ca antrenati miscarile simple si de baza foarte foarte foarte intens si foarte des. Exersati sariturile mici, forta, echilibrul pentru a va imbunatatii coordonarea, reperele in spatiu si conditia fizica in general astfel incat sa puteti face miscari din ce in ce mai complexe fara riscul de a va accidenta. Nu va solicitati constant articulatiile executand sarituri mari, exersati acele miscari simple si elementare astfel incat corpul vostru sa se fortifice si sa fie pregatit pentru mai mult.
Antrenati-va tehnica din nou si din nou si din nou pana vedeti verde in fata ochilor (gluma – nu cautati sa vedeti verde, era doar o figura de stil ).
Asigurati-va bazele mai intai si progresati de acolo. Cu miscarile de baza neinvatate, este foarte usor sa va raniti, sau chiar mai rau. Asadar, repetati miscarile de miliarde de ori in cautarea perfectiunii.